Vaticanul, musulmanii si iudeii (II)

In Israel a fost si mai greu. In fata Papei se aflau 3 mari probleme, grele ca pietrele de moara:

1. Razboiul vesnic dintre palestinieni si evrei.

2. Istoria lunga si tragica a relatiilor dintre crestinism si iudaism.

3. Unele gesturi ale Papei Benedict si un moment din tineretea neamtului Iosef Ratzinger - actualul Papa Benedict.

1. Patriarhul latin al Ierusalimului, monseniorul Fouad Twal, a sintetizat in mod magistral dilema unui Papa care trebuie sa tina un discurs in Orasul Sfant: "Un cuvant pentru musulmani, si am intrat in belea. Un cuvant pentru evrei, si am intrat in belea. Insa, Papa pleaca, iar eu raman aici, cu consecintele". Si inca... "fiecare zi, fiecare gest, fiecare intalnire si fiecare vizita vor avea o conotatie politica".

Si aici, asadar, Papa a fost nevoit sa joace pe sarma. Mesajul sau a fost unul al pacii si al concilierii intre evrei si palestinieni - si la Ierusalim, si la Betleem, si la Nazaret -, dar fiecare dintre parti a inteles ceea ce a vrut. Si, mai ales, fiecare a stat cu urechile ciulite de teama ca nu cumva Papa sa scape vreun cuvant care sa incurajeze sau sa avantajeze adversarul. Este adevarat ca Papa n-a scapat niciun asemenea cuvant, dar stiinta hermeneuticii (a interpretarii) are resurse inepuizabile - mai ales cand vine vorba de limbajul politic, diplomatic sau teologic. Oricum, Papa nu poate aduce pacea intre evrei si arabi, insa nu putem subestima eforturile pe care acesta le face, la varsta sa de peste 80 de ani si cu un trecut ca al sau.

2. Conflictul arabo-evreiesc este foarte tanar in raport cu cel dintre crestinism si iudaism. Acesta din urma a durat secole in sir si a adus mari suferinte, in special evreilor.

Conflictul nu a inceput chiar odata cu Iisus, asa cum au sustinut unii "talibani" de-a lungul timpului. O perioada, dupa Iisus, trecerea de la iudaism la crestinism a cunoscut faza intermediara a iudeo-crestinismului. Dupa legalizarea crestinismului de catre imparatul Constantin, acesta a invins, treptat, vechile culte, cu exceptia unuia singur, iudaismul. Si nici nu putea fi altfel din moment ce crestinismul se trage, totusi, din iudaism, iar Vechiul Testament este carte canonica pentru ambele religii.

Si, totusi, dusmania dintre cele doua confesiuni a crescut cu timpul, atingand apogeul in Evul Mediu, pe vremea Cruciadelor - cand multi evrei au fost omorati doar pentru ca erau evrei. Dar si ulterior, in multe tari crestine din Europa au avut loc, periodic, pogromuri impotriva evreilor, care, chiar daca aveau cauze economice, acuzatiile de suprafata erau de ordin confesional.

Desigur, cea mai importanta si cu cel mai mare impact la public era acuza ca evreii "l-au omorat pe Hristos", fiind asadar DEICIZI, adica ucigasi de Dumnezeu, dar la aceasta s-au adaugat si altele, care tineau de ignoranta, prejudecati sau superstitii. Multe dintre victimele Inchizitiei - mai ales in Spania - au fost evrei. Este, de asemenea, adevarat ca unii dintre marii persecutori ai evreilor au fost evrei botezati - trecuti, adica, la crestinism.

Asadar, istoria relatiilor celor doua religii este una dramatica si, uneori, tragica. Timpurile moderne au adus si primele incercari de conciliere dintre crestini si evrei. Cea mai importanta a fost Conciliul Vatican II si chiar acest Conciliu a fost invocat de Papa inaintea vizitei in Israel, spunand ca doreste sa continue eforturile initiate de acest conclav istoric. Si charismaticul Papa Ioan Paul al II-lea a avut acelasi scop atunci cand a vizitat Israelul.

Fara indoiala ca o istorie atat de incarcata ca cea a relatiilor dintre crestinism si iudaism nu poate fi modificata in cateva decenii, dar, totusi, unele rezultate deja exista. A disparut ura confesionala dintre crestini si iudei, la nivelul credinciosilor simpli, si numai unele grupari radicale si unii indivizi mai fanatici conserva aceasta relicva istorica.

Probleme mai complicate raman la nivelul de varf al celor doua confesiuni - Mari Rabini, Episcopi etc. - si, desigur, la nivel teologic.

Oricum, vizita Papei Benedict nu poate fi ignorata ca pas important in directia concilierii raporturilor dintre crestini si evrei.

3. Evreii radicali, si nu numai, sunt furiosi pe Papa Benedict din cateva considerente care nu mai tin de confesiune sau de istorie, ci doar de unele gesturi si evenimente legate de viata acestuia.

Intai, este vorba de intentia Vaticanului de a-l sanctifica pe Papa Pius al XII-lea, fapt ce a starnit furia evreilor care sustin ca Papa Pius n-a schitat niciun gest de aparare a evreilor, in timpul razboiului, ceea ce ar fi facilitat Holocaustul. Apoi, nu cu multa vreme in urma, Papa ar fi hotarat reprimirea in randul clerului a episcopului sud-american, de origine engleza, Richard Williamson, care a negat Holocaustul. In sfarsit, i se reproseaza Papei ca in 1945, cand era elevul Joseph Ratzinger la un seminar catolic, ar fi fost membru al Hitlerjugend (Organizatia Tineretului Hitlerist).

Se observa ca toate aceste "reprosuri" au legatura directa sau indirecta cu Holocaustul - eveniment care a marcat adanc constiinta evreilor si in legatura cu care ei nu admit, in nicio discutie, vreo indoiala sau nuantare.

Intreaga vizita a Papei in Israel a fost marcata de aceste 3 obstacole pe care le-am amintit, pe scurt, mai sus. Mai sunt si altele. Ele raman, si nici chiar o diplomatie atat de redutabila ca cea a Vaticanului, cu o traditie atat de solida, nu le poate evita cu usurinta.

Dincolo de toate acestea, nu putem sa nu apreciem eforturile Vaticanului, ale Papei Benedict al XVI-lea - om trecut de 80 de ani si fost ideolog-sef al Sfantului Scaun.