Prispa si motocei?

In acte, satul Certeze, din Tara Oasului, figureaza inca de la... 1205 (!). Cum se infatiseaza el la inceputul veacului XXI? Toata lumea cade in admiratie, televiziunile l-au filmat din toate unghiurile, fiindca nu exista oras romanesc in stare sa alinieze, de-a lungul unei strazi de cativa kilometri, vila mareata, langa alta... si mai mareata. De fapt, vila este prea putin spus, fiindca aceste constructii ar putea aspira mai degraba la denumirea de "resedinta", atat prin grandoarea solutiilor arhitecturale, cat si prin calitatea materialelor puse in opera, unde marmura si termopanul sunt mai mult decat banale. Din cate am aflat de la Primarie, cei 5.670 de locuitori traiesc in 1.800 de case noi - ar veni, deci, cam 3 suflete la o cladire ce ar putea gazdui in pace si onor 3-4 familii de... moldoveni. Iar ritmul constant de construire adauga, anual, alte 25-30 de noi "resedinte". E-un miracol acolo, au aterizat extraterestrii pe dealurile Huta, apa minerala Nova-Oas poseda proprietati stimulative miraculoase, ordinea si meticulozitatea ardeleneasca fac minuni? Primarul da o explicatie mult mai simpla: certezenii au lucrat si lucreaza in strainatate si tot ce castiga investesc in case. Ceea ce-i valabil, totusi, si pentru destule alte localitati rurale, ramase... aproape cum au fost. Aici functioneaza, se zice, o apriga competitie locala, fiecare satean dorind sa-si edifice o vila mai mascata si mai tafnoasa decat aceea a vecinului. Daca X a izbutit sa-si ridice o casa care se roteste dupa soare, megiesul isi va face si el una, dar care, musai, sa se invarta... mai repejor. De aici incolo insinuandu-se un posibil repros. Satele unguresti arata a asezari unguresti. Satele austriece par mici statiuni balneare populate cu case in inconfundabilul stil austriac. Oraselele spaniole sunt cladite in specificul hispanic. Si celei mai sarace localitati grecesti, si celei mai instarite ii recunosti de departe specificul arhitectural si constructiv tipic Eladei. Ce vedem la Certeze? Aici o bucatica din Spania, alaturi o farama dintr-un burg german, dincolo, un patio italian ce se invecineaza cu o vila tipica pentru Tarile de Jos - nimic, dar absolut nimic romanesc. Fiecare si-a adus, de pe unde s-a bejenit, cate un proiect din partile locului si l-a transplantat in Tara Oasului! Cum adica, se va spune, nici asa nu-i bine? Harnicii si intreprinzatorii ardeleni au adus un coltisor din opulenta Europa si l-au impamantenit pe plai mioritic; ce ar fi trebuit sa construiasca, case cu prispa si motocei la horn? Poate Primaria sa interzica construirea de turnulete ca-n Siracuza? De ce s-o faca? Fiindca, iata, exista sumedenie de particularitati constructive autohtone care nu exclud travertinul si termopanul, dar "suna" cat de cat romaneste. In orasele americane functioneaza Comitete de strada ce avizeaza orice proiect si nu accepta nimic care sa iasa din tipicul constructiv al zonei. La noi, disciplina in constructii nu ia in considerare decat date tehnice, alinieri si regimuri de inaltime, ignorand tot ce tine de specific si traditie. O fi bine asa? Opinia generala accepta ideea potrivit careia un "ce" specific ar fi bine sa-l regasim in desenul arhitectural rural, dar se nasc si cateva intrebari cu raspuns dificil. Principala: orice impunere de solutii constructive si orice limitare in domeniu n-ar echivala cu un atentat la drepturile si libertatile cetatenesti, inacceptabil in anul de gratie 2009? Asa-i si nu-i chiar asa. Casa ridicata in Vrancea dupa un proiect din Abu-Dhabi nu-i menita sa bucure doar ochiul si orgoliul proprietarului, ci se include, vrand-nevrand, intr-un ansamblu istoriceste constituit, a carui imagine o poate sustine sau subrezi. In alte tari, fost tot fericite locatare ale lagarului socialist (Cehia, Polonia, Ungaria, Slovacia, Tarile Baltice) functioneaza acum regulamente stricte, menite sa prezerve individualitatea localitatii - evident, daca aceasta individualitate este limpede exprimata si se inscrie intr-un continuum purtator de valoare etnografica, arhitecturala, etnologica etc. De observat intai de toate ca, la noi, desi "vesnicia s-a nascut la sat", legislatia se preocupa in covarsitoare masura de disciplinarea constructiilor in mediul urban - si aici fara vreo speciala referire la specificul national. Nici un cuvintel pe aceasta tema in Legea 50/1991, completata de Legea 401/2003, de Ordinul ministerial din 2005 si de tot restul, extrem de stufos, al actelor normative in domeniu. Nimic nu prevede "la chestie" nici Regulamentul Controlului de Stat in Constructii (HG 272/1994) si, neasteptat, nici chiar Legea Arhitectilor. A ramas la latitudinea primariilor (din orase, evident) sa-si prevada sau nu, in Regulamentele de functionare ale serviciilor de urbanism, sarcini privind incadrarea cladirilor nou edificate in formula constructiva proprie respectivei localitati. Rara avis: compartimentul cu pricina al Primariei Tg. Jiu considera ca-i in sarcina sa sa urmareasca "conservarea arhitecturii traditionale locale si promovarea principiilor arhitecturii moderne". Formularea este demna de retinut, fiindca stabileste intre doua sintagme aparent neprietene (arhitectura traditionala/arhitectura moderna) necesara relatie de compatibilitate. Prevederi similare am aflat (extrem de putine!) si-n Regulamentele catorva primarii (Carbunesti, de pilda), dar cercetand marea majoritate a documentelor similare (Campia Turzii, Harghita, Negru Voda etc. etc.) am constatat ca nu exista urma de preocupare pentru pastrarea specificitatii locale - repet: acolo unde se merita. Intr-o dezbatere din aprilie 2008, moderata de fostul ministru Nicolae Noica si dedicata chestiunii arhitecturii actuale, s-au facut numeroase constatari ingrijoratoare de genul "Fiecare a construit dupa capul lui, dupa cati bani si imaginatie a avut". Numai ca Rezolutia dezbaterii nu sufla o vorbulita despre specificul national in constructii. Cel mult, paseaza responsabilitati cu caracter general Ministerului Culturii si Cultelor, caruia i-ar reveni "rolul de monitor al dezvoltarii localitatilor pe fundamentul mostenirii istorice si in perspectiva unui orizont cultural marcat de individualitatea fiecarui oras". Adica, vorbe si iar vorbe.

Cat despre sate, Dumnezeu cu mila.