Patrimoniu primejduit?

O ceasca cu apa din hulitul iaz inca nenascut la Rosia Montana ar contine 5-7 ppm (parti dintr-un milion) cianura. Cea mai banala ceasca de cafea pe care o bem dimineata contine tot atata cianura: 6 ppm. Limita stabilita de legislatia europeana: 10 ppm. De aici s-ar cuveni sa inceapa si tot aici sa se incheie orice discutie privind proiectul Rosia Montana - evident, daca la noi nu s-ar vorbi si, mai ales, hotari, dupa ureche. Am plecat  spre Rosia Montana avand convingerea dinainte formata: lipsiti de scrupule, investitorii canadieni incearca sa puna laba pe aurul poporului, sa demoleze una dintre cele mai originale si expresive asezari din Tara Motilor si, colac peste pupaza, sa ne si otraveasca cu cianuri. Nu m-am intors fan al Gold Corporation Rosia Montana, dar cu indoieli... cat cuprinde. Se ajunge greu in inima Tarii Motilor. Calatoria merita, fie si numai pentru unicitatea peisajului; in rest, vara si... fum. Zona defavorizata, cu mai toate unitatile industriale oblonite (80% somaj!), cu calea ferata Turda-Abrud desfiintata, cu o populatie imbatranita (70% femei de varsta a treia la Rosia!) si in continua scadere, stravechea si legendara vatra minereasca, unde se scoate (pardon: se scotea) aurul de 2.000 de ani, si-a pierdut inca din 2006, odata cu inchiderea minelor, principala forta productiva - adica, insusi temeiul fiintarii. 40.000 de moti si-au luat lumea in cap, bejenindu-se unde au vazut cu ochii. Abrudul si, mai ales, Rosia, pot fi asemuite cu acele localitati damnate din filmele americane ramase in afara traiectului noilor autostrazi. Si anul trecut, si vara asta, am fost singurul locatar al ditamai pensiunii abrudene: "Cine sa mai vina, domnule?" Prima surpriza de proportii la Rosia Montana: nici vorba ca localitatea sa fie distrusa. Dimpotriva: RMGC este dispusa sa investeasca 25 milioane de dolari pentru refacerea si conservarea celor 41 de cladiri de patrimoniu. Vor fi desfiintate doar doua catunuri din zona invecinata, ai caror locuitori, consistent despagubiti, s-au si mutat in cartierul construit pentru ei la Alba Iulia, in alte zone, la alegere, din Apuseni, ori se vor stabili in satul-model Piatra Alba, care urmeaza sa aiba, nou-noute si moderne, primarie, scoala, politie, posta, banca, biserica, gradinita, muzeu, casa de cultura, dispensar, farmacie, han, hotel, sala de sport, patinoar, teren de fotbal, parc, magazine si, desigur, toate utilitatile. La definitivarea detaliilor proiectelor au contribuit zeci de institutii de cercetare din tara si strainatate si s-au stabilit in detaliu procedurile de refacere a mediului (pentru indepartarea suspiciunilor, milioanele de dolari destinate expres acestui scop vor fi depozitate cu anticipatie in bancile romanesti). Sigur ca nu vor curge rauri de lapte si miere pe Valea Ariesului si ca, de fapt, costurile dezvoltarii durabile se vor acoperi tot din excedentele asigurate de bogatiile subsolului nostru, dar: 1 - statul roman a inchis minele deoarece mai departe, in profunzime, nu se mai poate actiona decat prin procedeul, unanim uzitat in lume, cianurarii (Suedia, tara cu preocupari ecologice exagerate chiar, deschide anual 2-3 noi mine de aur ce utilizeaza tehnologii pe baza de cianurare); 2 - profitul net al statului ar fi de circa 4 miliarde de dolari; 3 - s-ar crea mii de locuri de munca intr-o zona, astazi, cvasi-moarta; 4 - salariile propuse minerilor vor fi de cinci ori mai mari decat salariul mediu national; 5 - atat patrimoniul cultural, cat si mediul vor fi refacute in intregime pe parcursul sau dupa incheierea perioadei de exploatare (16 ani). Proiectul in sine este conceput cu respectarea standardelor celor mai restrictive ale UE. De aici incolo incep nedumeririle: este normal ca statul roman sa detina doar 20% din actiuni? Care-s subtilitatile jocului actionarilor? Söros (se putea sa nu fie amestecat?) poseda un zdravan portofoliu de actiuni, dar a deschis un Centru de informare care sustine... abandonarea proiectului (?!). Am rugat-o pe fata de la Centrul alaturat, pro-proiect, sa repete de trei ori informatia: da, Söros are actiuni la o initiativa pe care... o combate. Pas de mai intelege ceva! Or fi itele incurcate, sunt patetice reactiile tarzii ale parlamentari ("aurul poporului!", "se otraveste natura!", "se distruge patrimoniul!"), dar, altfel, cele 10 milioane uncii de aur si 47 milioane uncii de argint raman pe veci ingropate in adancuri, fiindca nu pot fi scoase decat prin cianurare. Daca, vreodata, statul si-ar putea propune epuizarea zacamantului, n-ar putea recurge decat la aceeasi unica tehnologie. Pentru implementarea careia de unde fonduri, daramite sa mai si refaca Rosia Montana, drumurile, utilitatile, sa amenajeze turistic siturile arheologice si, mai ales, sa suporte costurile stramutarilor. Si, oricum, terenurile cu pricina au fost achizitionate de canadieni. Intr-un stand-by de ani de zile, Rosia Montana se ruineaza pe zi ce trece, paraiele ne-epurate izvorand din vechile mine otravesc Ariesul si Tara Motilor se goleste... de moti. Dumnezeu stie cum o fi mai bine de procedat: o mai fi posibila re-negocierea participatiei statului? Atunci, sa se incerce. Cea mai paguboasa mi se pare starea de fapt actuala: se vorbeste emotional, in lipsa informatiilor elementare, nimic nu se misca, fie intr-un sens, fie in celalalt. Apusenii aur poarta, noi cersim (imprumuturi externe) din poarta-n poarta.