Orasul, cucii (I)

- fragment din romanul "Kerosen" -

In fond, intotdeauna, misoginismul meu a functionat ca o trapa provocatoare; ca o capcana pentru Ele - stiu, sunt constient, cata iubire incape in aceasta declaratie si realizez teribilul oximoron: misoginul care nu poate trai singur, misoginul vesnic indragostit, misoginul care mitizeaza femeia, care o omagiaza pe dos. Invers, ca sa nu lasam loc conotatiilor pornografice...

Oho! Acum si sub gulerul masiv al cojocului!

Ei, da, asta viscol! Cand eram la bunica Adela, copil, in Targusorul Copou, o fosta comuna a Iasilor, nu intram in casa fie vara, fie iarna, decat atunci cand eram chemat.

Acum, cine sa ma mai cheme acasa?...

Cine?

Hai sa mai colindam, sa luam orasul la pas, sa-l masuram, sa vedem ceea ce ne este ingaduit sa vedem...

Si Universitatea imi iesi in fata, neluminata si deasupra balconului Rectoratului se zbatea furios un drapel negru, ca o bucata de tabla neagra - mai murise unul si nu-si alesese bine momentul, cine l-ar fi urmat pe o asemenea vreme?

Sigur, discursuri inlacrimate, cu ochiul la spriturile ulterioare si iarasi, sigur, mari inflamari pe tema meritelor mortului si, mai sigur decat orice, injuraturi pioase, amintiri neplacute, bucurii frematatoare.

O lume la pomana nu-i nicidecum o lume de pomana si n-ai prea des sansa de a fi un marginal viu langa o vedeta pe catafalc si ce-i trebuie mai mult decat atata ipocriziei cu capul ei infasurat in cuvinte de carpa?

Ce?

Biblioteca, in aparenta atat de masiva si de solida, trecu pe langa mine intunecata si straina si iata-ma pe Lapusneanu in dreptul barului Corso, acolo unde inainte de Revolutie se tocau bani si glorii, loc de intalnire pentru scriitori si pictori, pentru hotii de buzunare si procurorii care o stergeau si ei la un paharel, un loc brusc devitalizat, brutal devitalizat de democratia si delirul si transa zilelor de 22,23 si asa mai departe, pana la prima afisare a fesenistilor cand totul s-a stins, cand am realizat minciuna pe care ne-o propuneau noii potentati, gasca lui Iliescu, a lui Roman, Brucan, Militaru, Dan Iosif, tot noroiul revolutiei aluvionat la putere...

Pentru Corso si salcia sa superba din mijlocul rondului de flori sunase stingerea - am mai intrat doar de cateva ori pe acolo si n-am mai recunoscut pe nimeni....

Noii si rarii clienti erau lipsiti de vlaga, beau in tacere si miroseau a haine la mana a doua, mucegaite, mirosul deprimat al saraciei fara pretentii de minim respect fata de sine.

N-am intrat, mi-am continuat drumul prin orasul prost luminat, depopulat de viscol, terorizat de saracie si de propria-i ratare, incapabil sa se sinucida, asteptand moartea pasnica si auzeam foiala din garsoniere si din apartamente, oftatul greoi al locuitorilor, privitul la ecranele televizoarelor care le vomau direct in ochi realitatea mediata, fara gust, fara miros, atat de insipida in ciuda culorilor stralucitoare, grotesti atunci cand danseaza pe peretii igrasiosi, in fumul tigarilor duhnitoare, mult prea ieftine ca sa poata sa fie astfel numite...

P.S. Orice persoana care continua sa intervina pentru a bloca aparitia romanului "Orasul de langa Abator", pe orice cai sau prin orice mijloace, inclusiv apeland la amenintari mai mult sau mai putin voalate, va fi adusa in fata justitiei pentru hartuire. Precizez ca sub nicio forma nu mai accept jocul cu sobolanii!