Eternii si fascinantii rinoceri

Mediile culturale romanesti, cele teatrale, in primul rind, s-au foarte tulburat la aflarea vestii (din ziare) ca "Ionesco este interzis romanilor. Centenarul Ionesco dezvaluie un conflict mocnit: romanii si-l revendica pe dramaturg, iar fiica lui tine sa-l impuna exclusiv ca scriitor francez". Totul a pornit de la intentia declarata a unor teatre si institutii culturale din tara de a "sarbatori" centenarul nasterii marelui dramaturg; in replica, Marie-France lonesco, fiica scriitorului, face declaratii pe o gama larga de tonuri, de la refuzul net de a discuta problema ("Nu ma intereseaza!", ar fi raspuns la telefon unui ziarist insistent) pina la detalieri care merita toata atentia: "Eugčne Ionesco - spune Marie-France - e jucat in Romania in continuare, asa cum e jucat si in Japonia, si peste tot in lume, dar e jucat ca un autor francez care e tradus in limba tarii respective. Eu nu ma opun ca piesele sale sa fie jucate, ci ma opun ca el sa fie recuperat ca scriitor roman, ceea ce centenarul si festivitatile din Romania incearca sa faca. Tatal meu s-a nascut in Romania, dar a vrut sa fie si a fost un scriitor francez, chiar daca nu si-a schimbat numele".

Inainte de a aborda miezul declaratiei de la Paris a lui Marie-France Ionesco (fata de care citiva ziaristi au fost cel putin ineleganti, pomenindu-i virsta si dindu-ne de inteles ca asa si pe dincolo), sa consemnam reactiile din tara. Nicolae Manolescu, directorul revistei "Romania Literara", presedintele Uniunii Scriitorilor si ambasadorul roman la UNESCO: "Marie-France Ionesco nu mai accepta sa se joace nici o piesa a tatalui ei in limba romana, nici in Romania, nici in alta parte. Tot ce stiu este ca de o bucata de timp, vreo trei ani, dar fara sa stiu in legatura cu ce anume, Marie-France a ajuns la ideea ca tatal sau, Eugčne Ionesco, nu are nici o legatura cu Romania si ca este scriitor francez. Acum 10 ani, cind am scris in «Romania Literara» un inedit despre Slatina, orasul sau natal, pe care acesta-l numea «cel mai frumos oras din lume», Marie-France nu a avut nici o obiectie, dupa care, brusc, la aceasta virsta, nu-si mai accepta originile (...) UNESCO nu poate face nimic in Romania in aceste conditii. Noua Comisie de Cultura din Parlament incearca sa faca ceva, dar poate fi oricind data in judecata de Marie-France, deci e in zadar"; Al. Dabija, regizor: "Eugčne Ionesco este pentru noi un soi de jucarie, in timp ce in teatrul occidental este cu adevarat un clasic. Consider ca ceea ce face Marie-France Ionesco este un abuz, Esenta atitudinii ei este ca Ionesco e autor francez si ia, nu va mai laudati voi, romanii, cu el. Spectacolul de la Odeon («Cinci piese scurte» - n.n.) l-am facut cumva dintr-o joaca, iar succesul de care se bucura arata ceva"; Ion Cocora, dramaturg: "Nu stiu ce s-a intimplat, probabil au existat niste neintelegeri, pe care nu le cunosc. Nu stiu ce se intimpla, multe se leaga de centenar"; Lucian Varsandan, directorul Teatrului German de Stat din Timisoara, unde se monteaza, totusi, "Cintareata cheala": "Avind in vedere ca jucam in limba germana, noi colaboram cu un sistem de edituri prezent in tarile germane, care se ocupa cu intermedierea punerii in scena a operelor dramatice, astfel ca nu suntem pusi in situatia de a lua legatura cu mostenitorii"; Mircea Diaconu, actor, parlamentar, directorul Teatrului Nottara: "Marie-France nu vrea exagerarea acestui moment si n-a interzis spectacole, ci a cerut in mod expres sa nu fie incluse in sarbatorirea centenarului. Nu vrea ca romanii sa faca parada cu Ionesco. Iar eu i-am promis ca se va juca normal"; Mircea Cornisteanu, regizor, directorul Teatrului National din Craiova: "Cred ca se gindeste, si intr-o oarecare masura ii dau draptate, ca Ionesco e un autor atit de mare, incit nu e nevoie sa fie pus in scena la ocazii, e aproape jignitor. Noi il punem in scena pentru ca e un autor grozav, nu pentru ca se implinesc 100 de ani de la nasterea lui. Centenarul ar fi fost doar o coincidenta care ar fi dat bine pe materialele publicitare. Marie-France are anumite parti-pris-uri legate de Romania, ale caror motive nu le cunosc. Din cite stiu, sunt teatre carora nu vrea sa le acorde dreptul de reprezentare. Nu e deloc fericita ca e revendicat de romani ca dramaturg roman. Sigur, el a devenit cunoscut pentru ca traia in Franta, a ales exilul pentru asta, ceea ce nu ne face o mare cinste noua. Daca ar fi ramas aici, nu stiu daca ar mai fi fost ce este Ionesco astazi"; Mihai Lungeanu, regizor, directorul Societatii Culturale si al Teatrului "Eugen Ionescu" din Slatina, orasul natal al scriitorului, unde, in buna traditie romaneasca, se pregatea cu fast un asa-zis Program Cultural National (aferim!), cu numele "Acasa la Eugen Ionescu" (varianta noua a anticelor "actiuni" culturale intitulate "Scriitori pe meleaguri natale"): "Ce facem noi este o actiune, nu e un teatru care si-a propus sa faca un spectacol de centenar, e un proiect de cercetare deschis de anul trecut. De 19 ani, noi jucam Ionesco si incercam sa intretinem componenta romaneasca a unui nume universal. Ionesco este un brand al orasului, iar cazul particular al Slatinei ar trebui tratat ca atare. Daca ni se va interzice in mod expres sa jucam spectacole si sa sarbatorim centenarul, sub o forma pe care legea sa o valideze, o sa socotim ca ne intoarcem la vremuri mai rele, precum cele de dinainte de '89".

Sa stam strimb, la masina de scris si sa judecam drept, daca va fi fiind posibil. Ziarele nu au dreptate cu stiri de genul "Ionesco, interzis romanilor" pentru ca, iata, mai multe teatre au anuntat montari cu piese ionesciene, avind acordul mostenitoarei drepturilor de autor: linga cazul fericit al Teatrului German de Stat (nemtii au luat acele drepturi si, apoi, le-au cedat celor din Timisoara), se adauga, cel putin deocamdata, Teatrul National din Bucuresti ("Lectia"), Nottara ("Noul locatar"), Teatrul de Comedie ("Cintareata cheala" si "Lectia"), Teatrul National din Craiova ("Scaunele"), Teatrul National din Cluj ("Cintareata cheala"). Directorii de teatru au si nu au dreptate; o au cita vreme se gindesc la publicul tinar care nu (prea) mai are timp de lecturi si care n-a apucat sa vada pe scena spectacole cu piese ale dramaturgului (mai ales cele din anii '60 - '70, regizate de Lucian Giurchescu, Valeriu Moisescu sau Crin Teodorescu); sint in culpa, cita vreme lasa impresia de a fi gindit conjunctural repertoriul, in magma unui festivism ("100 de ani de la nasterea lui Eugen Ionescu!", "Noi sintem romani, si el e roman!"), care inca rasuna, din alt timp, in tonalitatile stridente ale strigaturilor acompaniate de cintece mobilizatoare. Si Marie-France Ionesco are si nu are dreptate; o are cind se gindeste, probabil (sint de notorietate atitudinile sale anticomuniste, ca si cele ale celebrului sau parinte, de altfel), la fanfarele, micii, berea, discursurile gaunoase ale eternilor si fascinantilor rinoceri care nu vor rata prilejul unor "bai de multime" in salile de spectacole sau in piete publice, citind la microfon texte conventionale, de ris si plins, confectionate, conform vechilor reguli, de altii.

Intr-o alta ordine, desi pare ca definitiile de dictionar ii dau dreptate (in "Dictionnaire de notre temps" sau in "Le Robert. Dictionnaire d´aujourd´hui" de pilda, se spune: "Eugčne Ionesco: Autor dramatic francez de origine romana", Marie-France Ionesco exagereaza cind se opune net "ca el sa fie recuperat ca scriitor roman". Inainte de toate, nici nu trebuie "recuperat", pentru ca Eugčne Ionesco este si Eugen Ionescu, cu viata (nascut la Slatina, elev la Liceul "Sf. Sava", bacalaureat la Craiova, licentiat al Facultatii de Litere si Filosofie a Universitatii din Bucuresti, profesor de limba franceza la Cernavoda, Curtea de Arges si Colegiul "Sf. Sava", demnitar in Ministerul Educatiei Nationale, atasat de presa numit de Ministerul Propagandei Nationale si secretar principal al Legatiei Romane) si cu macar partea "romaneasca" a operei sale dintre 1927 si 1940 (debutul cu versuri inca in vremea liceului, cronicile, eseurile, poeziile publicate in "Bilete de papagal", "Viata literara", "Rampa", "Epoca", "Convorbiri literare", "Fapta", "Excelsior", "Romania literara", "Viata romaneasca", "Universul literar" etc., volumele "Nu", "Elegii pentru fiinte mici", traducerile din Pavel Dan si Urmuz).

Scriitor roman, scriitor francez? Proprietatea cuiva? "Revendicarile" unora si replicile incruntate ale altora amintesc de o intimplare comica-tragica-absurda din Germania anului 1916, cind dramaturgul Ludwig Fulda, sustinind ca Shakespeare "este mai des jucat in Germania intr-un an, decit in tara natala in zece ani", a declarat ca marele Will s-a nascut in Anglia din greseala: "Shakespeare e al nostru!... Asa putem spune prin dreptul ce ni-l da faptul ca l-am cistigat spiritual. Si daca vom reusi sa cucerim Anglia in razboi, cred ca ar trebui sa inseram o clauza in tratatul de pace care sa stipuleze predarea lui William Shakespeare Germaniei". Halucinant, nu? Ca si "razboiul mocnit" dintre teatrele romanesti si Marie-France Ionesco, care poate fi subiectul unei piese ionesciene cu titlul Dramaturgul ca prada de razboi. Mediile culturale romanesti nu vor si nici n-ar putea sa-l scoata pe Eugčne Ionesco din istoria literaturii franceze; Marie-France Ionesco nu-l poate scoate pe Eugen Ionescu din istoria literaturii romane; el ramine acolo unde ii este locul, francez si roman, in istoria dramaturgiei universale. Cred ca si lui Eugčne Ionesco i-ar placea daca, (nu doar) la 13 noiembrie 2009 sau la 28 martie 2014, la Paris si in Romania, ar fi aplaudati din nou, cu decenta si fara festivisme goale de continut, rinocerii, cintareata cheala, noul locatar, scaunele si toti pietonii aerului.