Costica Lipsa este veteranul soferilor din transportul public iesean

Cel mai vechi sofer al RATP a dus, in 40 de ani, milioane de calatori pe milioane de kilometri

De 40 de ani priveste viata de la volanul unui autobuz. Milioane de calatori transportati pe cateva milioane de kilometri - cu asta se poate lauda cel mai vechi sofer al Regiei Autonome de Transport Public (RATP). Pe vremuri, Costica Lipsa mergea la serviciu cu placere si era premiat daca economisea un litru de benzina sau daca folosea cauciucurile pana ramaneau fara striatii. Astazi, insa, lucrurile s-au schimbat, iar soferul, care in curand va implini 60 de ani, isi vede meseria cu alti ochi. FLACARA IASULUI va invita sa faceti cunostinta cu cel mai vechi sofer al RATP.

Prima meserie de care s-a apucat Costica Lipsa a fost strungaria. Cu 40 de ani in urma, lucra la un depozit din Ciurea ca inginer. Tanjea, insa, si dupa volan, mai ales ca toata ziua avea de-a face cu soferi carora le semna dispozitiile de marfa. Ei l-au indemnat sa urce pentru prima data la volanul unei masini.

"Mi-au zis atunci ca sunt tanar si ca e pacat sa stau la depozitul acela. M-au indemnat sa ma fac sofer. Asa ca, in 1970, am plecat sa fac scoala de soferi la Campulung Muscel, in judetul Arges. Asa a inceput totul", isi aminteste Costica Lipsa.

Pentru a obtine statutul de sofer profesionist, acesta a fost nevoit sa faca 3 scoli.

"Dupa scoala de la Campulung a trebuit sa plec in armata. Si, cum se faceau cursuri de soferi si acolo, am invatat sa conduc masini de tehnica militara. In 1972, cand am scapat de armata, m-am intors la prima meserie, la strungarit. Peste 3 ani am revenit, insa, la soferie. Intreprinderea de Transport Iasi (ITI) angaja soferi, asa ca mi-am incercat norocul. A trebuit sa fac si aici o serie de cursuri de calificare, pentru ca asa erau timpurile. Eu am iubit 2 meserii in viata, iar Dumnezeu mi le-a dat pe ambele", mai spune Costica Lipsa.

A ajuns sofer pe autobuz dupa un accident

Cum nu se putea decide intre cele 2 meserii, "nea Costica", cum i se spune, incerca sa le faca pe ambele.

"In 1975 lucram la IMAIA Iasi, ca strungar. Atelierul se afla langa strada, astfel ca auzeam in fiecare zi autobuzele. Nu puteam sa stau prea mult la strung. Ieseam si ma uitam dupa autobuze. Norocul meu, daca pot spune asa, a fost un accident suferit la picior. Mi-a intrat o aschie de metal, iar medicul mi-a spus ca trebuie sa-mi pazesc piciorul. Mi-a recomandat un loc de munca in care sa stau pe scaun. Si uite-asa m-am indreptat din nou spre soferie. In ianuarie 1976 m-am urcat pe un autobuz al ITI. Am urmat cumva sfaturile tatalui meu. El a fost dogar si vesnic imi spunea ca multa carte strica, dar meseriile niciodata", povesteste nea Costica.

"Am avut aproape toate tipurile de autobuz si am luptat pentru ele"

Primul autobuz pe care l-a condus a fost unul romanesc, TV 20U. Autobuzele robuste cu motor pe benzina erau la moda in acea vreme. Au urmat apoi Roman 111 UD, Ikarus, Skoda, dar si minicar-uri, camioane si masini de interventie la liniile de tramvai. Din cauza unor autobuze s-a certat si cu colegii.

"Aveam un Roman 111 UD de culoare alba cu o dunga rosie. Am lucrat vreo 10 luni pe el si apoi am plecat in concediu. Cand m-am intors, l-am gasit cu sasiul rupt. Am facut un scandal monstru, iar inginerul sef al garajului m-a trimis sa lucrez pe un Ikarus. Nici aici nu am avut noroc, intrucat lucram cu un coleg care nu prea isi facea orele la strada. Faceam eu in locul lui, pentru ca imi placea mult meseria. De aici au aparut, insa, discutii, pentru ca eu castigam mai mult decat el. Se certau mai mult sotiile noastre, care lucrau si ele la ITI. Intr-un final, seful de garaj ne-a despartit, iar mie mi-a dat un autobuz Skoda SM 11. Am lucrat 12 ani pe acea masina. Am avut aproape toate tipurile de autobuz si am luptat pentru ele. Cu Skoda, de exemplu, am fost pana la Bucuresti ca sa-mi procur cele mai bune piese de schimb pentru el", isi aminteste soferul.

Cutremurul din 1977 l-a prins pe un pod

Cutremurul devastator din 1977 l-a prins tot la volan. Facea o cursa din Alexandru cel Bun spre Tutora, iar zbuciumul pamantului l-a prins pe podul Cerna.

"Cand am urcat pe pod, autobuzul a inceput sa trosneasca din toate incheieturile. Am mers pana in statie, nestiind ca e cutremur. Credeam ca nu mai incap calatorii si chiar am strigat la ei ca imi rastoarna autobuzul. Cand am iesit din cabina, insa, cu gandul sa fac ordine, nu mai era nimeni. Toti calatorii disparusera. Mi-am continuat drumul pana in Tutora, dar nu intelegeam de ce este atata lume pe strazi. Abia la capat am aflat ca a fost cutremur", povesteste, acum amuzat, nea Costica.

Chiar daca pericolul era mare, autobuzele au mers toata noaptea de 4 spre 5 martie.

"Sefii ne-au adunat pe toti si ne-au cerut sa asiguram transportul cu autobuzele pe toata durata noptii. Cei care au lucrat atunci au avut apoi 2 zile libere. Abia atunci am putut sa ajung si eu la tara, la parinti, ca sa vad daca au patit ceva sau nu. Din fericire, nu se intamplase nimic", mai spune soferul.

Criza de motorina si "prima de cauciuc"

Anii '80 au adus la ITI, ca si in alte intreprinderi, declinul economic. Soferii erau pusi sa economiseasca orice, de la motorina pana la cauciucuri. Uneori, riscau chiar viata lor si a pasagerilor pentru a indeplini normele impuse de catre sefii de garaj.

"Eu veneam la serviciu de placere. In 1980, insa, a venit criza de motorina si lucrurile s-au schimbat. Stateam si asteptam cu orele sa vina o cisterna sa ne alimenteze masinile. Nu erau bani, pentru ca toti mergeau la Canalul Dunare-Marea Neagra si Casa Poporului. Se facea economie la orice, dar, in mod paradoxal, se dadeau bani pentru asta. Exista «prima de motorina», «prima de cauciuc» sau «prima de baterie». Cu alte cuvinte, mergeam cu bateria si dupa ce trecea perioada ei de garantie. La fel se proceda si cu cauciucurile. Daca un cauciuc era facut pentru 40 mii de kilometri, noi mergeam si 100 mii de kilometri fara a-l schimba. Cand nu era motorina, stateam in garaj si primeam 75% din salariu, dar in fiecare luna aveam prime de merit, in functie de numarul orelor lucrate", isi aminteste Costica Lipsa.

Sanctionat pentru ca a stropit o doamna in pardesiu alb...

Dosarul de sofer a lui nea Costica cuprinde, insa, si cateva sanctiuni. Le-a primit pentru ca a intarziat la serviciu, pentru unele neintelegeri cu colegii sau pentru ca a stropit calatorii atunci cand a intrat cu autobuzul in statie. Cea mai severa sanctiune, penalizarea cu 10% din salariu, i s-a tras de la o doamna imbracata intr-un pardesiu alb.

"S-a intamplat prin anii '80 in statie la «Familial». Nu plouase in acea zi, dar cei de la restaurant spalasera terasa si apa se adunase in alveola din statie. Eram in intarziere, am intrat prea repede in statie si am stropit o doamna. S-a urcat atunci in autobuz, a tipat ca am udat-o si mi-a facut si reclamatie. Tin minte si acum ca am fost adus in fata Consiliului de Administratie sa dau explicatii. Inginerul-sef a spus atunci conducerii: «A venit o doamna la mine care avea un pardesiu alb imaculat, dar, dupa ce a fost stropita de catre acest sofer, arata ca un porc». I-am reprosat ca animalul, daca e de gen feminin, se numeste altfel. Cred ca de asta am fost penalizat", rade nea Costica.

"Sa fii sofer acum la RATP este crima si pedeapsa!"

Daca in timpul comunismului Costica Lipsa mergea la serviciu cu placere, acum nu mai are aceeasi satisfactie sa conduca microbuzul pe care a fost repartizat in 2003. De vina, spune soferul, sunt calatorii pe care ii duce zi de zi pe ruta Targu Cucu - Valea Lupului.

"Sa fii sofer acum la RATP este crima si pedeapsa! Si nu sunt de vina nici salariile mici si nici conducerea institutiei. Eu inteleg ca nu sunt bani si nici nu mai cer nimic, ma rog doar sa am sanatate sa pot iesi linistit la pensie. Calatorii, in schimb, s-au inrait, ne acuza ca furam, ca suntem rai si ne fac reclamatii la conducere", sustine, suparat, nea Costica.

"Scopul nostru, al soferilor, este sa atingem un milion de kilometri fara evenimente nefericite"

Chiar daca vremurile s-au schimbat, Costica Lipsa isi duce recordurile mai departe.

"Nu stiu cati kilometri am facut pana acum. Cu siguranta, s-au adunat cateva milioane. Numai din mai 2003, de cand am microbuzul asta, am facut deja 587 mii de kilometri prin oras. Oricum, scopul nostru, al soferilor, este sa atingem un milion de kilometri fara evenimente nefericite", incheie nea Costica.