Arheologie feroviara

Adunand (si pastrand) an de an cate un volum, m-am pricopsit cu un raft intreg de "Mersul trenurilor". Le-am luat la rasfoit cu nostalgie: in funiile de cifre regasesc fumul - la propriu si la figurat - calatoriilor de odinioara si recapata contur amintiri tremurate. Adica, de ce n-as avea voie sa fiu sentimental cand vorbesc despre calea ferata romana? Fostul director general al regionalei Iasi, Alex. Filioreanu, ori de cate ori povestea despre liniile nou construite prin stradania lui de suflet... incepea sa planga! Primavara asta, Filioreanu a plecat in marea calatorie, cea fara intoarcere, iar sectiile cu care se mandrea isi dau si ele duhul: Dangeni-Saveni a raposat de multisor, Dornesti-Siret e la reanimare, Pascani-Tg. Neamt a primit diagnosticul funest "incurabil". In urma cu numai zece ani, mai circula acceleratul direct 550/553 Tg. Neamt-Bucuresti-Tg. Neamt; acum, se propune inchiderea liniei pentru motive de nerentabilitate. Ultima isprava a lui Filoreanu, linia Harlau-Flamanzi-Botosani, a decedat in timpul nasterii. S-a sapat, in ani de munca grea, tunelul (ce a fost mai greu!), s-au turnat picioarele podurilor, s-au adus grinzile metalice, s-au construit terasamente si... atat. Pe firul iluzoriei linii pasc oile, iar tunelul ar mai putea fi utilizat cel mult pentru pastrarea productiei vinicole a satenilor din Deleni-Maxut. Sic tranzit! Caile ferate secundare au luat-o in jos, fara frane, pe panta trista a destinului si cine-si mai aminteste anii de glorie, cand nevasta sefului de gara era prima doamna a targului, la concurenta cu madam primar? Si nu traficul de calatori, in continua scadere pe liniile secundare, aduce calea ferata in pragul colapsului, cat cel de marfuri. Magaziile din statii zac goale, vizitate doar de stafii, serviciul de coletarie parca n-ar mai fi - au mai ramas pe pozitii doar trenurile marsrut (carbune, petrol), si ele, tot mai rare. Marile investitii in europenizarea retelei rutiere lovesc de doua ori in destinele CFR: mai intai, sunt pricina cronicei subfinantari a cailor ferate, in al doilea rand, cand s-or da in functiune, vor contribui si mai drastic la diminuarea comenzilor de transport feroviar. Glasul rotilor de tren se va auzi stins, tot mai stins, ramanand sa rasune tonic la joante doar pe magistralele de lung parcurs. Zeul automobil se pregateste sa-si savureze deplin victoria - nimic de facut, asta-i legea firii. In tarile civilizate, lucrurile s-au petrecut de mult aidoma. Toate trec. Cine isi inchipuia, in veacurile ce s-au dus, ca vor disparea surugiii de posta, ori breasla birjarilor din targuri? Sau, mai aproape de zilele noastre, atelierele de remaiat ciorapi si pingelit pantofi? Prin anii '60, ma duceam in gara Iasi doar ca sa asist la plecarea garniturii de Harlau (cateva vagoane pe doua osii), remorcata de 2 (doua!) duioase si amarate locomotive tip C, din seria 1490, fabricate la Henschel Sohn din Kasel in... 1894. Ati citit bine: 1894. Trudeau pe sine de aproape 70 de ani si nu cred ca undeva, in Europa, se mai aflau in functiune astfel de relicve - in felul lor, totusi, pretioase. Legile economiei de piata nu iarta: nu-i cerere, nu-i oferta - inchidem pravalia! Pe calea ferata romana se circula tot mai lent, incredibil de incet, cu o viteza medie la jumatate fata de ceea ce se practica in sorelele noastre europene. Pe liniile secundare, numarul trenurilor de calatori s-a injumatatit. (Ciudat: pe sectiile preluate de societati particulare, s-a dublat; n-o fi si ceva putred in Danemarca-CFR?) Noile generatii, care n-au auzit pufaitul stenic al locomotivei cu aburi si n-au simtit, in coada ochiului, firicelul de zgura slobozit pe cos, care nu s-au ferit de plesniturile tufelor de alun cand se cobora fereastra pe la Ilve, care n-au habar de mirobolanta sapca rosie a impiegatului de miscare, nici de tacanitul telegrafului Morse, nici de aparitia de poveste a masinii 140.234, coborata de la munte napadita de turturi de gheata, nici de..., nici de..., sigur ca n-au cum pricepe legitimitatea nostalgiei dupa o lume a tehnicii destituita, firesc, tot de... tehnica. Fiu de ceferist cu sapca rosie si crescut printre locomotive si vagoane la Itcani, am ramas cu o anume sensibilitate pentru tot ceea ce a fost odata si odata calea ferata. Si, mai ales, pentru seriozitatea, responsabilitatea si disciplina celei de a doua armate a tarii - astazi, tratata ca un rezervor oarecare de "resurse umane", supus eternei amenintari cu reducerea de personal. Trenurile care au fost si numai sunt au facut, totusi, parte din viata noastra, inclusiv cea afectiva. Cursa de persoane 5730/5731 m-a adus la Iasi, prin Dorohoi, dupa "liberarea" din armata. Locomotiva Pacific 231.076 a remorcat personalul cu care am venit la examenul de admitere de la Facultate. Cu automotorul rapid Diesel, construit de Malaxa in 1935, am ajuns la cea dintai premiera jucata intr-un teatru bucurestean. Si am retinut astfel de amanunte cu detalii, inclusiv auditive: n-am sa uit fluierul ragusit al mocanitei de pe Valea Ariesului, nici suierul pitigaiat al locomotivei-tender 375-441 (mereu in schimbare de voce!) la plecarea de la Putna. Un text onorabil de muzica usoara (rara avis!) spune ca "Stelele care cad nu pier / Stelele care cad se muta in alt cer". Trenurile care nu mai sunt s-au mutat in amintirile noastre, iar vechile "mersuri" mai pastreaza, cifric, datele fantomaticelor traiectorii din vremea lui "a fost odata". A le rasfoi echivaleaza un gest de arheologie feroviara, cu implicatii de ordin sentimental. Pentru cei din generatia mea... only.